Spurcatul

Spurcatul

sâmbătă, 30 aprilie 2011

Uniti in spirit,dezbinati in viata

E ciudat cum s-a facut 3:05 dimineata si mie mi-a venit deodata nevoia si pofta de a scrie,de a compune,de a traversa pragul  din mintea mea in ochii altora cu ideile mele...
Azi s-a intamplat ceva ce m-a lasat foarte surprins,intr-o maniera placuta,eram in centru si intamplator observ lumini,muzica si  o scena mare,realizand ca este un concert in desfasurare am zis sa purced agale catre instigatorul de muzica sa observ cine ce si cum vrea...
Am realizat ca cel care provoca atata valva in jurul  meu era nimeni altul decat Damian Draghici,care din cate am inteles este un cantaret de nai foarte bun si chiar bine apreciat in strainatate...in orice caz,esentialul este altul,concertul era  in mod clar unul de muzica populara,deci un gen prea putin "ascultat" daca e sa o iau asa...
In timp ce imi beam cafeaua si ascultam cum muzica incepe sa imi intre in suflet am constatat cu stupoare ca in jurul meu erau foarte multi tineri....lucru care m-a lasat destul de mirat,muzica populara care desi imi place foarte mult nu prea are priza la tineret,contrar la tot ce ma asteptam tineri ascultau,unii dansau ,altii cantau...
Putini oameni stiu valoarea muzicii noastre populare,nu admit ca eu as cunoaste-o insa,in momentul in care asculti o melodie si ea isi gaseste un loc in tine insuti,incep sa o reciti,te face sa te simti mai fericit,mai bine,atunci ea devine cu adevarat "muzica",pana atunci nu este mai mult decat potential acustic ca sa zic asa....
Cand am observat cum tineretul printre care ma numar si eu asculta si chiar era coplesit de maiestria unui gen de mult ridiculizat am simtit in mine o mare liniste,am inteles un lucru vital pe care poate prea multi l-au uitat sau refuza sa il mai creada.....cu toti ne intoarcem inapoi la Sursa,pamantul din care ne tragem ne cheama inapoi iar exista ceva anume legat de traditia si istoria locului in care ne nastem care este mereu ca un magnet pentru sufletele noastre,asa este si populara,este sublimul sentiment ca "apartinem",ca in interiorul fiintei noastre constientizam ca acea melodie ne reprezinta,nu ca popor sau colectivitate,ci pur si simplu ca oameni...

Concluzia e foarte simpla,traditiile vechi ,versurile in cazul acesta din muzica populara,ritmul,sunt impregnata in noi toti,pamantul care ne-a dat roadele pentru a creste si aerul pentru a trai,are nevoie de alinarea sa,niciodata nu trebuie sa uitam de unde plecam fiindca un singur lucru este cert in viata pana acuma:"inceputul este cea mai frumoasa perioada din orice",iar cand observam azi cum oameni se uitau cu sclipiri in ochii la Damian Draghici si ii fredonau melodiile,am simtit in sinea mea parca,o intoarcere la esenta noastra de oameni,o intoarcere a lor mai bine zis,a celor din jurul meu,unii poate prea tarziu,altii sper,la timp....

Deci,tot ce pot spune este ca cine esti?de unde vii?se pot observa din "muzica " pe care o asculti si lucrurile care te misca inauntru...eu?eu sunt un cioban mereu ciufut care continua sa spere,sa spere ca o sa vina o zi buna in care toti vom fi "frati" intre noi si nu "straini",pana atunci insa,sa ne traiesti Draghici si sa continui sa ne unesti,chiar daca o faci doar in spirit;))

vineri, 22 aprilie 2011

Un perpetuum mobile al stagnarii

Ora este 2 fara un sfert dimineata si nu stiu ce am dar nu pot sa dorm..de mult nu am mai patit asa ceva,de regula cum pun capul jos pe perna ma ia un somn instant.Probabil stie subconstientul meu ce eu inca nu am aflat de ma tine treaz la ora asta,tastand cu fervoare pe obositu-mi laptop.

Am realizat ceva de curand,poate nu chiar azi,insa de ceva vreme incoace.....sunt gol pe dinauntru,oricat de multe as incerca sa fac ,sa descopar sa invat,sa simt,sa citesc sa orice...e ceva in mine ce nu pot umple.Nu stiu daca e nevoie de o anumita experienta,informatie,sentiment sau persoana,insa ,ceva lipseste,intrebarea care imi pune dubii in logica si in noaptea asta este,ce anume?am tot ce imi trebuie si tot ce mi-as putea dori anume,insa cu toate astea nu sunt intreg,nu sunt implinit.


Cred ca asta este una din marile dileme ale acestor vremuri,pt multi dintre noi,ne adancim in activitatile zilnice,parca am fugii de noi insine,fie ca muncim pana ne cad creierii,fie ca invatam pana cand in mintile noastre nu mai e loc pentru altceva,fie ca pur si simplu,nu facem altceva decat sa iesim in oras cu oameni pe care ii numim,"prieteni" sau ca ne fumam creierii sau ingropam stomacul cu alcool.....Nu facem nimic care sa ne faca poate cu adevarat fericiti,cand obtinem lucrul sau persoana care ne-o dorim trecem peste si mergem mai departe,fara limite,fara sa realizam ce avem pana nu am pierdut acel lucru....

Ce sa fac?nu stiu....am incercat sa ma ingrop in documentarile mele ezoterice,sa ma cufund in iesiri cotidiene zilnice,insa nici un folos, am incercat sa imi analizez sentimentele insa nu imi provoaca nici macar o mancarime in calcai,daramite sa imi umple un gol in stomac.....Ce lipseste?ce nu este la locul lui?,am observat ca asta este o problema poate chiar mai majora decat as fi dorit sa recunosc pentru o gama foarte vasta de oameni.Trist este ca majoritatea nu realizeaza ,trec prin viata ca o cartita mioapa care nu vede inainte insa nu se opreste din sapat.

Unde esti?de ce sunt asa?intrebari care imi suna in minte non stop,chiar si atunci cand mintea-mi tace,raspunsuri care astept sa le primesc,cum poate ceva atat de "plin " sa fie atat de "gol"?,o viata activa sa fie asa pasiva,iar de ce toate trebuie sa intre in sfera plictiselii.....?