Spurcatul

Spurcatul

miercuri, 16 februarie 2011

Nu vreau sa imi umplu viata de momente,ci momentele de viata.

Azi am avut parte de cateva experiente destul de interesante,asta avand in vedere faptul ca nu am facut nimic din ce "trebuia" sa fac,asta este......
Foarte interesant momentul in care esti "pus pe fapte mari",pregatit sa faci ceva important,indiferent daca e vorba de un domeniu sau o persoana  si te trezesti ca ai parte de concurenta.Ceva de genul acesta am patit eu azi,normal ca nu intru in amanunte deoarece poate anumite persoane implicate ar citi acest post si pt ca nu doresc sa fac un jurnal,doar o colectie de idei si impresii.....
Cand simti ca vrei ceva dar nu iti dai seama ce,in cazul meu ,o femeie,mai degraba spus domnisoara,simti ca o vrei dar in acelasi timp  nu ,realizez ca am lucruri mai presus decat ea dar cu toate asta nu e nici da,nici nu......crima moment,crima sentiment si cel mai urat......crima  alegere.........
Ce?Cum ?,nu stiu cati au mai trecut prin aceasi senzatie,sa stai la masa fata in fata cu un om sau cu cineva de care iti place sau la care tii,indiferent de cauzalitatea care v-a adus acolo si sa realizezi ca "nu o mai vreau".E ceva sublim,nu poate transcede cuvintele,problema se pune cand mai trec doua ore si te reintorci  cu o perspectiva ceva mai obiectiva asupra evenimentelor precedente si realizezi ca nu gasesti nimic care sa iti placa ,dar ceva mereu e....
Nu e cea mai frumoasa,nici cea mai desteapta,nu e cea mai draguta,insa   are acel "ceva" ,ceva care nu il deslusesti,nu il poti justifica,nu il poti explica.....
Romanticii,aia sunt oameni curajosi in ochii mei,sa poti sa iti iei viata in dinti si curajul in maini si sa faci ce trebuie,sa zici ce trebuie,sa simti ce trebuie,mai sunt si  cei carora li se cam lasa rece de persoana din fata,"vreau o noapte",mai este omul normal care stie ce ii trebuie:gagica,orasul,prietenii si sexul.Eh,la coada acestui clasament sunt oamenii ca mine,nu vreau nici o noapte,nici o luna,nu un moment dar nici o eternitate,nu vreau doar sa  ma culc cu ea,dar nici sa o iubesc,pe scurt:"Da-mi Doamne una in cap"

Revenind la ideea concurentei,astazi am avut parte de o discutie datorita acestei domnisoara cu un individ care se prezinta a fi concurenta,acum nici ca in "Romeo si Julieta" sa ma bat cu el pt onoarea domnitei dar nici sa stau cu mainile in san .....Pt mine,fata este doar una din multe care au fost si care vor mai fi,pentru "concurentul" meu ca sa il numesc asa,ea este "prima dragoste",(as putea sa umplu 10 pagini numai ca sa exprim ce ar trebui sa insemne prima dragoste,cel putin in ochii mei),insa am ales sa ii  scuip un simplu "bine",gandind in mintea mea searbada si poate prea  generoasa:"lasa,sa fiu om cu el,stiu ce inseamna sa nu dormi din cauza uneia,sa cedez eu",este irelevant deznodamantul,este irelevant  ceea ce simt eu sau el sau ea.....Scopul,ideea,este alta,in esenta acestui fapt,suntem concurenti in orice,avem de ales,trecem peste cadavre sau lasam pe altii sa mearga pe ele si acuma dilema care mi-a trezit curiozitatea,"ce fel de om aleg sa fiu?unul care merge pt sine tot drumul,sau cel care trage pe dreapta si lasa pe cel din spate sa treaca?"


Toata viata mea,am cedat,cel putin daca nu toata viata,ultimii ani clar au fost asa,am lasat de la mine la micile banalitati,la marile probleme,cand un prieten avea nevoie de ceva si stiam ca e mai important pt el decat pt mine,si cel mai recent exemplu:la un eveniment recent,aveam ocazia sa "fac o miscare" pe fata dupa care mi-au zvacnit calcaiele,insa,fratele meu a avut nevoie de mine si am ales sa o las in mainile orisicui ca sa pot sa fiu alaturi de fratele meu intr-un moment de cumpana.....,nu mi-a placut deoarece am observat ca era "intretinuta" ,insa prioritatile determina ce devenim.

Daca sunt doua tipuri de femei:-cea cu care vrei sa te culci si cea cu care vrei sa te trezesti
                doua tipuri de dureri:-cele care te intaresc,si cele care trebuie sa iti aminteasca
Atunci clar sunt si doua tipuri de barbati:-Leii si mieii-cei ce fac ce trebuie ca sa fie "regele junglei" si cel ce se  
                                                               sacrifica pt binele altuia.......




Eu inca nu stiu ce devin,insa  ....cu siguranta sunt momente in care sunt satul sa inghit dar nu am nici inima sa musc,in esenta cred ca ma izbesc de dilema vietii,merg pe cararea mea sau o bat pe a altora? am sa las timpul sa ma sfatuiasca daca am decis corect ...... desi trebuie sa recunosc ca  nu  vreau sa imi umplu viata de momente,ci vreau sa imi umplu momentele de viata,iar asta o fac stiind ca i-am facut pe cei la care tin fericiti.....



duminică, 13 februarie 2011

Ne observam numai cand suferim

Am avut un weekend destul de dur din multe pct de vedere.Tocmai incepusem acest post discutand despre weekend-ul ce a trecut si multele evenimente care mi-au dat de gandit cand deodata am spus,"nu" si am  atins frumos cu buricul "degetelor mele de pianist" tasta backspace contempland cum  tot ceea ce creasem se stergea cu buretele.
In acel moment m-a nimerit,ce interesant ar fi daca si in viata am putea face la fel,ne intoarcem la ce am zis sau ce am facut si am incepe sa stergem frumos "cu buretele" tot,sunt sigur ca  multe lume ar dori asta,eu unu  trebuie sa recunosc ca am cateva momente pe care nu as vrea sa le mai retraiesc nici pentru tot aurul din lume.Insa ,aceste momente,aceste experiente m-au facut omul de azi.Atat cu bune cat si cu rele,durerea m-a calit ,dragostea m-a facut sa vad lucrurile altfel ,iar experientele frumoase alaturi de anumitii oameni dar mai ales cele urate,m-au facut sa ii pretuiesc mai mult.Este interesant cum suferinta apropie oameni iar fericirea ne desparte,cred ca fericirea nu poate fi creata decat pe suferinta altora,atunci cand echipa ta castiga si esti in extaz,ceilalti urla disperare,cand fata la care tii  iese cu tine  si te iubeste,altul urla acasa,cand tu iesi invingator,mereu trebuie sa existe un pierzator.
Este pacat ca nu poate fi fericire fara suferinta,sau bezna fara intuneric,opusele astea,ma fac cateodata sa vreau sa traiesc la echilibrul dintre ele numai ca sunt sigur ca nici asta nu m-ar satisface.Da,daca am putea da cu buretele peste anumite gesturi,anumite vorbe,unele ne-au costat bani,altele fericire,unele ne-au apropiat si majoritatea ,majoritatea lucrurilor care raman intiparite ne-au adus durere.
Amintirile unui om sunt ca si viata unui jucator de poker,nici unul nu isi aminteste cand a castigat ,dar nu poate uita cand a pierdut,deci suferinta ne imbina  ca un clei,cand suntem vii,suntem scuipati,ridicularizati si luati la misto,insa atunci cand murim,toata lumea isi aduce aminte numai de lucrurile bune despre  noi.
Asta este viata cred,un amalgam de trairi "nesterse" cu un scop si "nefericite"  din necesitate,cum invatam sa administram experientele noastre cred ca ne face sa fim  mai fericiti sau nu,cum invatam sa le privim si cum le retraim  cand ni le amintim.

Eh,marcat fiind acuma de suferinta unui bun prieten de al meu,m-a cam luat valul insa nu pot nega ca momentele de suferinta mi-au facut prietenii,ele i-au separat de restul lumii,in timp ce momentele fericite sunt ca un val deasupra ochilor,o euforie in fata adevarului,nu mai stii cine este care,deci ce pot sa spun,sa traiasca suferinta,deoarece fara ea, nu am stii cine suntem cu adevarat.

miercuri, 9 februarie 2011

Prietenia este un orizont – unul care se lărgeşte ori de câte ori ne apropiem de el.

Cine suntem cu adevarat?frumoasa intrebare,foarte greu raspuns.Suntem ceea ce facem,ceea ce gandim,sau ceea ce simtim?

Oamenii inca de cand vanau cu bucati de lemn animale de 10 ori mai mari decat ei se intreaba cine sunt,ce fac aici,ce scop au?....normal a venit  Jesus si pac solutia,dar intrebarea inca a ramas.....
Grecii din antichitate,perioada de aur a omenirii...,aveau o vorba,"fiecare isi merita prietenii",amalgamul de evenimente ale vietii mele destul de nabadaioase mi-au adus in cale o mana de oameni  pe care ii pot numi cu toata inima si stima,prieteni.Ce sunt ei pentru mine?ce reprezinta ? cu foarte multa fericire pot spune ca aproape totul..
Cine sunt cu adevarat?...in cazul meu e simplu,eu sunt prietenii mei,toti la un loc si fiecare in parte, ei sunt cei ce ma definesc cu adevarat ,fiecare calitate si defect al lor ma reprezinta in aceasi masura in care ii reprezint si eu caci tot ceea ce am si sunt le datorez lor,familia nu ti-o alegi,femei -vin si pleaca,insa prietenii sau poate chiar cei pe care ajungi sa ii numesti frati,ei iti raman.
Sa realizezi ca ai o mana de oameni pe care te poti baza,in jurul carora sa nu iti fie teama de nimic si cel mai important,sa poti sa fii tu insine deoarece stii ca ei te pretuiesc pentru ceea ce esti ,nu ceea ce faci,asta este darul pe care eu l-am primit.Ce pret voi avea de platit pentru cadoul meu?eh...asta inca nu stiu,nimic in existenta materiala a omului nu este gratis,totul se balanseaza,totul are un pret,insa sper ca recunostinta mea pentru oameni pe care ii numesc cu fericire in inima si lacrimi in ochi,prieteni,frati sa fie  indeajuns.


Eu sunt prietenii mei,sunt  tot ceea ce ei ma ajuta sa devin,caci toata forta si energia mea,pleaca din ei ,toata dragostea si suferinta mea isi gasesc inceputul sau sfarsitul in ei,iar cand oricare din ei sufera,sufar si eu,cand oricare rade,rad si eu,iar cand  va veni timpul si oricare va muri....va muri si o parte din mine......

Inchei acest post poate ceva mai sentimental,cu un citat care mie imi place foarte mult:


"Prietenia este un orizont – unul care se lărgeşte ori de câte ori ne apropiem de el."

luni, 7 februarie 2011

O femeie adevarata,se uita la un barbat adevarat

M-am decis sa  mai scriu,dupa o pauza poate prea lunga datorita multelor "lipsite de importanta " lucruri.Am stat de la o vreme sa ma gandesc  asupra unui subiect foarte des ridicat de consatenii mei in testosteron,anume ce sa facem cand ciulim urechile dupa o femeiusca si ea,fie le ciuleste dupa noi,fie ne da jet.Am ales acest subiect deoarece de la o vreme ,desi ciudat au inceput sa mi se ciuleasca urechile si mie ...

Revenind la ideea de femeie,am constat ceva foarte ciudat,pe masura ce un tip se apropie de o femeie,incepe sa ii placa din ce in ce mai putin,nu realizez daca diminuarea sentimentului provine din faramitarea imaginii mentale a persoanei iubite sau indragite insa devine din ce in ce mai des valabil.
Lui x ii place de domnisoara y,pe masura ce "tatoneaza" terenul si tenteaza asupra castitatii ascunse ale " fecioarei neprihanite"   aceasta incepe sa isi piarda din estetica aceea ce ne fermeca si nu ma refer la fizic acum,normal ca din pct de vedere  al "masculilor feroce" daca," nu ai motor,nu am la ce sa iti dau cheie" insa este ceva ce se pierde pe parcurs,cel putin asta este parerea mea.
Acuma,daca o strabati cu atentie  in fiecare zi,ajungi sa o sufoci,daca nu  ii mai da nici un semn de viata si trece prea mult timp,incepi sa te gandesti" fie ma cauta ,fie isi baga picioarele in mine" ,idee e  ,care decizie va fi?
Stresatul   indragostit  sau inabordabilul ?

Iubirea ca si concept este ceva astazi mult prea uzat,insa in acelasi timp prea rafinat in valoare sentimentala pentru a putea fi descris in aceste "mizere " pagini,raspunsul la intrebarea de mai sus cred ca provine din raspunsul la urmatoarea intrebare: cum te simti cu ea si cum te simti fara ea?

Se merita mai mult sa iti ciulesti ochii si sa nu ai? sau sa ciulesti ochii  ,sa ai parte si dupa ramai cu ei in soare?

Parerea mea este ca sunt anumite persoane pentru care merita sa continui sa ramai cu ei in soare numai sa apuci sa fii macar odata langa cel adorat,altele nu merita nici sa le loveasca calul in fata,ceea ce alegem sa facem cred ca depinde si de educatia fiecaruia,insa ,in cazul meu ,voi finaliza printr-un citat din gura unui prieten foarte apropiat:

"O femeie  adevarata,se uita la un barbat adevarat"