Spurcatul

Spurcatul

sâmbătă, 30 aprilie 2011

Uniti in spirit,dezbinati in viata

E ciudat cum s-a facut 3:05 dimineata si mie mi-a venit deodata nevoia si pofta de a scrie,de a compune,de a traversa pragul  din mintea mea in ochii altora cu ideile mele...
Azi s-a intamplat ceva ce m-a lasat foarte surprins,intr-o maniera placuta,eram in centru si intamplator observ lumini,muzica si  o scena mare,realizand ca este un concert in desfasurare am zis sa purced agale catre instigatorul de muzica sa observ cine ce si cum vrea...
Am realizat ca cel care provoca atata valva in jurul  meu era nimeni altul decat Damian Draghici,care din cate am inteles este un cantaret de nai foarte bun si chiar bine apreciat in strainatate...in orice caz,esentialul este altul,concertul era  in mod clar unul de muzica populara,deci un gen prea putin "ascultat" daca e sa o iau asa...
In timp ce imi beam cafeaua si ascultam cum muzica incepe sa imi intre in suflet am constatat cu stupoare ca in jurul meu erau foarte multi tineri....lucru care m-a lasat destul de mirat,muzica populara care desi imi place foarte mult nu prea are priza la tineret,contrar la tot ce ma asteptam tineri ascultau,unii dansau ,altii cantau...
Putini oameni stiu valoarea muzicii noastre populare,nu admit ca eu as cunoaste-o insa,in momentul in care asculti o melodie si ea isi gaseste un loc in tine insuti,incep sa o reciti,te face sa te simti mai fericit,mai bine,atunci ea devine cu adevarat "muzica",pana atunci nu este mai mult decat potential acustic ca sa zic asa....
Cand am observat cum tineretul printre care ma numar si eu asculta si chiar era coplesit de maiestria unui gen de mult ridiculizat am simtit in mine o mare liniste,am inteles un lucru vital pe care poate prea multi l-au uitat sau refuza sa il mai creada.....cu toti ne intoarcem inapoi la Sursa,pamantul din care ne tragem ne cheama inapoi iar exista ceva anume legat de traditia si istoria locului in care ne nastem care este mereu ca un magnet pentru sufletele noastre,asa este si populara,este sublimul sentiment ca "apartinem",ca in interiorul fiintei noastre constientizam ca acea melodie ne reprezinta,nu ca popor sau colectivitate,ci pur si simplu ca oameni...

Concluzia e foarte simpla,traditiile vechi ,versurile in cazul acesta din muzica populara,ritmul,sunt impregnata in noi toti,pamantul care ne-a dat roadele pentru a creste si aerul pentru a trai,are nevoie de alinarea sa,niciodata nu trebuie sa uitam de unde plecam fiindca un singur lucru este cert in viata pana acuma:"inceputul este cea mai frumoasa perioada din orice",iar cand observam azi cum oameni se uitau cu sclipiri in ochii la Damian Draghici si ii fredonau melodiile,am simtit in sinea mea parca,o intoarcere la esenta noastra de oameni,o intoarcere a lor mai bine zis,a celor din jurul meu,unii poate prea tarziu,altii sper,la timp....

Deci,tot ce pot spune este ca cine esti?de unde vii?se pot observa din "muzica " pe care o asculti si lucrurile care te misca inauntru...eu?eu sunt un cioban mereu ciufut care continua sa spere,sa spere ca o sa vina o zi buna in care toti vom fi "frati" intre noi si nu "straini",pana atunci insa,sa ne traiesti Draghici si sa continui sa ne unesti,chiar daca o faci doar in spirit;))

vineri, 22 aprilie 2011

Un perpetuum mobile al stagnarii

Ora este 2 fara un sfert dimineata si nu stiu ce am dar nu pot sa dorm..de mult nu am mai patit asa ceva,de regula cum pun capul jos pe perna ma ia un somn instant.Probabil stie subconstientul meu ce eu inca nu am aflat de ma tine treaz la ora asta,tastand cu fervoare pe obositu-mi laptop.

Am realizat ceva de curand,poate nu chiar azi,insa de ceva vreme incoace.....sunt gol pe dinauntru,oricat de multe as incerca sa fac ,sa descopar sa invat,sa simt,sa citesc sa orice...e ceva in mine ce nu pot umple.Nu stiu daca e nevoie de o anumita experienta,informatie,sentiment sau persoana,insa ,ceva lipseste,intrebarea care imi pune dubii in logica si in noaptea asta este,ce anume?am tot ce imi trebuie si tot ce mi-as putea dori anume,insa cu toate astea nu sunt intreg,nu sunt implinit.


Cred ca asta este una din marile dileme ale acestor vremuri,pt multi dintre noi,ne adancim in activitatile zilnice,parca am fugii de noi insine,fie ca muncim pana ne cad creierii,fie ca invatam pana cand in mintile noastre nu mai e loc pentru altceva,fie ca pur si simplu,nu facem altceva decat sa iesim in oras cu oameni pe care ii numim,"prieteni" sau ca ne fumam creierii sau ingropam stomacul cu alcool.....Nu facem nimic care sa ne faca poate cu adevarat fericiti,cand obtinem lucrul sau persoana care ne-o dorim trecem peste si mergem mai departe,fara limite,fara sa realizam ce avem pana nu am pierdut acel lucru....

Ce sa fac?nu stiu....am incercat sa ma ingrop in documentarile mele ezoterice,sa ma cufund in iesiri cotidiene zilnice,insa nici un folos, am incercat sa imi analizez sentimentele insa nu imi provoaca nici macar o mancarime in calcai,daramite sa imi umple un gol in stomac.....Ce lipseste?ce nu este la locul lui?,am observat ca asta este o problema poate chiar mai majora decat as fi dorit sa recunosc pentru o gama foarte vasta de oameni.Trist este ca majoritatea nu realizeaza ,trec prin viata ca o cartita mioapa care nu vede inainte insa nu se opreste din sapat.

Unde esti?de ce sunt asa?intrebari care imi suna in minte non stop,chiar si atunci cand mintea-mi tace,raspunsuri care astept sa le primesc,cum poate ceva atat de "plin " sa fie atat de "gol"?,o viata activa sa fie asa pasiva,iar de ce toate trebuie sa intre in sfera plictiselii.....?

joi, 24 martie 2011

O nastere = O moarte

Bun,sa intram in branza,ultimele 2 zile m-au prins cu multa febra,durere in gat si frisoane,deci in lipsa de altceva am lasat ca singurul lucru care mai functioneaza corect sa  lucreze,anume superba-mi minte.

Acum cateva zile a murit o  persoana care a absolvit liceul meu,cine este sau care e motivul decesului este irelevant,fiecare are un timp pentru trait si o cruce de dus in spate,la unii  mai grea ,la altii mai usoara......
Majoritatea oamenilor nu inteleg ce inseamna moartea,intr-un fel este perfect normal,2000 de ani de indoctrinare  si-au facut bine treaba,astazi omul fuge de moarte ca de dracu si ar face orice ca sa isi prelungeasca viata,ceea ce nu este de condamnat ,insa nici de iertat.

Care este adevarul despre moarte?ce este dincolo?intrebari care cred ca si le-au pus fiecare de pe planeta asta ,adevarul este simplu,dupa cum am mai precizat si in posturi anterioare,suntem fiinte atemporale,constiinte materializate,pentru a putea trai pe aceasta lume bazata pe carbon si  materialism avem nevoie de corpurile pe care le avem in posesie.Moartea insa este doar o trecere,o parte esentiala din evolutia individuala a fiecaruia,dupa cum toate principiile religioase si filozofice de pe planeta afirma,"energia nu moare niciodata,doar se transforma".
Imi amintesc ca am purtat ieri o discutie cu cineva pe tema mortii acestei  persoane iar interlocutorul meu  a afirmat."ma sperii,ar trebui sa ai si sentimente omenesti".Ideea de baza este ca moartea trebuie celebrata asemenea nasterii,sunt doua efecte profunde pentru evolutia noastra,corpul ne moare insa constiinta merge mai departe,lumea traita acuma face inca parte din inceputul "existentei" noastre,eu nu sugerez sa mergem si sa ne impuscam in cap,fiindca sinuciderea nu este o scuza,insa trebuie inteles urmatorul lucru:

Trebuie sa intelegem ca cei ce au plecat dintre noi sunt intr-un loc mult mai bun,as dori sa pot spune mai multe insa nu pot,e normal sa simtim suferinta in suflet,deoarece ne-ar placea sa mai fie prin preajam,insa  trebuie sa fim fericiti pentru ei,si-au terminat treaba aici,nimeni nu sta mai mult sau mai putin decat trebuie,chit ca moare la 2 luni sau la 90 de ani.

Deci,trebuie sa traim cu iubire in suflet si iertare in inima ,deoarece ceea ce facem in viata asta,are ecouri in toata existenta noastra....Iar cei ce au murit ,ne privesc cateodata cu mila cand vad cat de orbi suntem si cum mergem ca oile dupa "pastorii"  Terrei.

marți, 15 martie 2011

Multumesc ....tuturor celor ce ma inconjoara

Timpul trece,oamenii se schimba deodata cu el sau pur si simplu stagneaza......
Sunt insa anumite clipe care raman atemporale,si anumite persoane care provoaca schimbari in noi insine,nu realizam intotdeauna efectul lor,nu intelegem mereu de ce viata poate fi asa rea,iar in momentele in care e placuta ,uitam sa mai multumim...
Suntem fiinte atemporale cu toti,constiente materializate cu un scop si un motiv,iar cateodata,cand totul pare  prea sever,prea dur,cand suntem tristi si lipsiti de scop ,de  taria de a face ce trebuie,atunci trebuie sa ne amintim sa spunem....multumesc.Multumesc  lumii ca imi ofera ce trebuie,multumesc prietenilor ca tin la mine si ma pot baza pe ei,multumesc  parintilor ,multumesc  porumbelului care zboara si omului ce imi face rau,multumesc tie si multumesc mie....recunostinta din nefericire insa,este de mult uitata.Ideea nu e sa multumesti doar cand esti fericit,ideea e sa multumesti cand primesti orice,durere,iubire,speranta,fericire sau nenorocire,multumes-te universului,tie si la tot ce e in jur,caci scopul este mai presus de noi.

Acest post este pentru a multumi,gandurile mele zboara catre o anumita persoana care,cu toate ca sunt  patat de pacatele trecutului meu si unele si din prezent,a ales sa vada in mine insumi mai mult decat  simpla-mi aparenta.Dupa o lunga perioada in care am trecut prin destule  "conflicte" atat spirituale cat si materiale,linistea a ajuns sa ma inconjoare,o liniste  impinsa de la spate de dragoste si tintita catre tot ceea ce ma inconjoara...
Am ales sa iubesc un om care poate pana acuma nu a avut parte de o manifestare a iubirii asa profunda  ,nestiind ce inseamna ca altuia sa ii pese de tine inaintea lui,am ales in viata astea multe iar nu toate au fost mereu asa cum am visat sau dorit,insa daca toate m-au adus in punctul asta,tot ce pot spune este ...MULTUMESC....

Multumesc  pentru ca te cunosc,multumesc pentru ca te iubesc,multumesc pentru ca existi,iar poate ,poate daca voi avea noroc,voi putea multumi ca exist si eu cu tine........... cat despre restul lucrurilor,tot ce pot zice este ca nu tot ce este rau provoaca nenorocire si nu tot ce este bine provoaca fericire,sunt unele dureri mai bune decat placerea si insa numai multumirea le poate contura aura iubirii.

miercuri, 16 februarie 2011

Nu vreau sa imi umplu viata de momente,ci momentele de viata.

Azi am avut parte de cateva experiente destul de interesante,asta avand in vedere faptul ca nu am facut nimic din ce "trebuia" sa fac,asta este......
Foarte interesant momentul in care esti "pus pe fapte mari",pregatit sa faci ceva important,indiferent daca e vorba de un domeniu sau o persoana  si te trezesti ca ai parte de concurenta.Ceva de genul acesta am patit eu azi,normal ca nu intru in amanunte deoarece poate anumite persoane implicate ar citi acest post si pt ca nu doresc sa fac un jurnal,doar o colectie de idei si impresii.....
Cand simti ca vrei ceva dar nu iti dai seama ce,in cazul meu ,o femeie,mai degraba spus domnisoara,simti ca o vrei dar in acelasi timp  nu ,realizez ca am lucruri mai presus decat ea dar cu toate asta nu e nici da,nici nu......crima moment,crima sentiment si cel mai urat......crima  alegere.........
Ce?Cum ?,nu stiu cati au mai trecut prin aceasi senzatie,sa stai la masa fata in fata cu un om sau cu cineva de care iti place sau la care tii,indiferent de cauzalitatea care v-a adus acolo si sa realizezi ca "nu o mai vreau".E ceva sublim,nu poate transcede cuvintele,problema se pune cand mai trec doua ore si te reintorci  cu o perspectiva ceva mai obiectiva asupra evenimentelor precedente si realizezi ca nu gasesti nimic care sa iti placa ,dar ceva mereu e....
Nu e cea mai frumoasa,nici cea mai desteapta,nu e cea mai draguta,insa   are acel "ceva" ,ceva care nu il deslusesti,nu il poti justifica,nu il poti explica.....
Romanticii,aia sunt oameni curajosi in ochii mei,sa poti sa iti iei viata in dinti si curajul in maini si sa faci ce trebuie,sa zici ce trebuie,sa simti ce trebuie,mai sunt si  cei carora li se cam lasa rece de persoana din fata,"vreau o noapte",mai este omul normal care stie ce ii trebuie:gagica,orasul,prietenii si sexul.Eh,la coada acestui clasament sunt oamenii ca mine,nu vreau nici o noapte,nici o luna,nu un moment dar nici o eternitate,nu vreau doar sa  ma culc cu ea,dar nici sa o iubesc,pe scurt:"Da-mi Doamne una in cap"

Revenind la ideea concurentei,astazi am avut parte de o discutie datorita acestei domnisoara cu un individ care se prezinta a fi concurenta,acum nici ca in "Romeo si Julieta" sa ma bat cu el pt onoarea domnitei dar nici sa stau cu mainile in san .....Pt mine,fata este doar una din multe care au fost si care vor mai fi,pentru "concurentul" meu ca sa il numesc asa,ea este "prima dragoste",(as putea sa umplu 10 pagini numai ca sa exprim ce ar trebui sa insemne prima dragoste,cel putin in ochii mei),insa am ales sa ii  scuip un simplu "bine",gandind in mintea mea searbada si poate prea  generoasa:"lasa,sa fiu om cu el,stiu ce inseamna sa nu dormi din cauza uneia,sa cedez eu",este irelevant deznodamantul,este irelevant  ceea ce simt eu sau el sau ea.....Scopul,ideea,este alta,in esenta acestui fapt,suntem concurenti in orice,avem de ales,trecem peste cadavre sau lasam pe altii sa mearga pe ele si acuma dilema care mi-a trezit curiozitatea,"ce fel de om aleg sa fiu?unul care merge pt sine tot drumul,sau cel care trage pe dreapta si lasa pe cel din spate sa treaca?"


Toata viata mea,am cedat,cel putin daca nu toata viata,ultimii ani clar au fost asa,am lasat de la mine la micile banalitati,la marile probleme,cand un prieten avea nevoie de ceva si stiam ca e mai important pt el decat pt mine,si cel mai recent exemplu:la un eveniment recent,aveam ocazia sa "fac o miscare" pe fata dupa care mi-au zvacnit calcaiele,insa,fratele meu a avut nevoie de mine si am ales sa o las in mainile orisicui ca sa pot sa fiu alaturi de fratele meu intr-un moment de cumpana.....,nu mi-a placut deoarece am observat ca era "intretinuta" ,insa prioritatile determina ce devenim.

Daca sunt doua tipuri de femei:-cea cu care vrei sa te culci si cea cu care vrei sa te trezesti
                doua tipuri de dureri:-cele care te intaresc,si cele care trebuie sa iti aminteasca
Atunci clar sunt si doua tipuri de barbati:-Leii si mieii-cei ce fac ce trebuie ca sa fie "regele junglei" si cel ce se  
                                                               sacrifica pt binele altuia.......




Eu inca nu stiu ce devin,insa  ....cu siguranta sunt momente in care sunt satul sa inghit dar nu am nici inima sa musc,in esenta cred ca ma izbesc de dilema vietii,merg pe cararea mea sau o bat pe a altora? am sa las timpul sa ma sfatuiasca daca am decis corect ...... desi trebuie sa recunosc ca  nu  vreau sa imi umplu viata de momente,ci vreau sa imi umplu momentele de viata,iar asta o fac stiind ca i-am facut pe cei la care tin fericiti.....



duminică, 13 februarie 2011

Ne observam numai cand suferim

Am avut un weekend destul de dur din multe pct de vedere.Tocmai incepusem acest post discutand despre weekend-ul ce a trecut si multele evenimente care mi-au dat de gandit cand deodata am spus,"nu" si am  atins frumos cu buricul "degetelor mele de pianist" tasta backspace contempland cum  tot ceea ce creasem se stergea cu buretele.
In acel moment m-a nimerit,ce interesant ar fi daca si in viata am putea face la fel,ne intoarcem la ce am zis sau ce am facut si am incepe sa stergem frumos "cu buretele" tot,sunt sigur ca  multe lume ar dori asta,eu unu  trebuie sa recunosc ca am cateva momente pe care nu as vrea sa le mai retraiesc nici pentru tot aurul din lume.Insa ,aceste momente,aceste experiente m-au facut omul de azi.Atat cu bune cat si cu rele,durerea m-a calit ,dragostea m-a facut sa vad lucrurile altfel ,iar experientele frumoase alaturi de anumitii oameni dar mai ales cele urate,m-au facut sa ii pretuiesc mai mult.Este interesant cum suferinta apropie oameni iar fericirea ne desparte,cred ca fericirea nu poate fi creata decat pe suferinta altora,atunci cand echipa ta castiga si esti in extaz,ceilalti urla disperare,cand fata la care tii  iese cu tine  si te iubeste,altul urla acasa,cand tu iesi invingator,mereu trebuie sa existe un pierzator.
Este pacat ca nu poate fi fericire fara suferinta,sau bezna fara intuneric,opusele astea,ma fac cateodata sa vreau sa traiesc la echilibrul dintre ele numai ca sunt sigur ca nici asta nu m-ar satisface.Da,daca am putea da cu buretele peste anumite gesturi,anumite vorbe,unele ne-au costat bani,altele fericire,unele ne-au apropiat si majoritatea ,majoritatea lucrurilor care raman intiparite ne-au adus durere.
Amintirile unui om sunt ca si viata unui jucator de poker,nici unul nu isi aminteste cand a castigat ,dar nu poate uita cand a pierdut,deci suferinta ne imbina  ca un clei,cand suntem vii,suntem scuipati,ridicularizati si luati la misto,insa atunci cand murim,toata lumea isi aduce aminte numai de lucrurile bune despre  noi.
Asta este viata cred,un amalgam de trairi "nesterse" cu un scop si "nefericite"  din necesitate,cum invatam sa administram experientele noastre cred ca ne face sa fim  mai fericiti sau nu,cum invatam sa le privim si cum le retraim  cand ni le amintim.

Eh,marcat fiind acuma de suferinta unui bun prieten de al meu,m-a cam luat valul insa nu pot nega ca momentele de suferinta mi-au facut prietenii,ele i-au separat de restul lumii,in timp ce momentele fericite sunt ca un val deasupra ochilor,o euforie in fata adevarului,nu mai stii cine este care,deci ce pot sa spun,sa traiasca suferinta,deoarece fara ea, nu am stii cine suntem cu adevarat.

miercuri, 9 februarie 2011

Prietenia este un orizont – unul care se lărgeşte ori de câte ori ne apropiem de el.

Cine suntem cu adevarat?frumoasa intrebare,foarte greu raspuns.Suntem ceea ce facem,ceea ce gandim,sau ceea ce simtim?

Oamenii inca de cand vanau cu bucati de lemn animale de 10 ori mai mari decat ei se intreaba cine sunt,ce fac aici,ce scop au?....normal a venit  Jesus si pac solutia,dar intrebarea inca a ramas.....
Grecii din antichitate,perioada de aur a omenirii...,aveau o vorba,"fiecare isi merita prietenii",amalgamul de evenimente ale vietii mele destul de nabadaioase mi-au adus in cale o mana de oameni  pe care ii pot numi cu toata inima si stima,prieteni.Ce sunt ei pentru mine?ce reprezinta ? cu foarte multa fericire pot spune ca aproape totul..
Cine sunt cu adevarat?...in cazul meu e simplu,eu sunt prietenii mei,toti la un loc si fiecare in parte, ei sunt cei ce ma definesc cu adevarat ,fiecare calitate si defect al lor ma reprezinta in aceasi masura in care ii reprezint si eu caci tot ceea ce am si sunt le datorez lor,familia nu ti-o alegi,femei -vin si pleaca,insa prietenii sau poate chiar cei pe care ajungi sa ii numesti frati,ei iti raman.
Sa realizezi ca ai o mana de oameni pe care te poti baza,in jurul carora sa nu iti fie teama de nimic si cel mai important,sa poti sa fii tu insine deoarece stii ca ei te pretuiesc pentru ceea ce esti ,nu ceea ce faci,asta este darul pe care eu l-am primit.Ce pret voi avea de platit pentru cadoul meu?eh...asta inca nu stiu,nimic in existenta materiala a omului nu este gratis,totul se balanseaza,totul are un pret,insa sper ca recunostinta mea pentru oameni pe care ii numesc cu fericire in inima si lacrimi in ochi,prieteni,frati sa fie  indeajuns.


Eu sunt prietenii mei,sunt  tot ceea ce ei ma ajuta sa devin,caci toata forta si energia mea,pleaca din ei ,toata dragostea si suferinta mea isi gasesc inceputul sau sfarsitul in ei,iar cand oricare din ei sufera,sufar si eu,cand oricare rade,rad si eu,iar cand  va veni timpul si oricare va muri....va muri si o parte din mine......

Inchei acest post poate ceva mai sentimental,cu un citat care mie imi place foarte mult:


"Prietenia este un orizont – unul care se lărgeşte ori de câte ori ne apropiem de el."

luni, 7 februarie 2011

O femeie adevarata,se uita la un barbat adevarat

M-am decis sa  mai scriu,dupa o pauza poate prea lunga datorita multelor "lipsite de importanta " lucruri.Am stat de la o vreme sa ma gandesc  asupra unui subiect foarte des ridicat de consatenii mei in testosteron,anume ce sa facem cand ciulim urechile dupa o femeiusca si ea,fie le ciuleste dupa noi,fie ne da jet.Am ales acest subiect deoarece de la o vreme ,desi ciudat au inceput sa mi se ciuleasca urechile si mie ...

Revenind la ideea de femeie,am constat ceva foarte ciudat,pe masura ce un tip se apropie de o femeie,incepe sa ii placa din ce in ce mai putin,nu realizez daca diminuarea sentimentului provine din faramitarea imaginii mentale a persoanei iubite sau indragite insa devine din ce in ce mai des valabil.
Lui x ii place de domnisoara y,pe masura ce "tatoneaza" terenul si tenteaza asupra castitatii ascunse ale " fecioarei neprihanite"   aceasta incepe sa isi piarda din estetica aceea ce ne fermeca si nu ma refer la fizic acum,normal ca din pct de vedere  al "masculilor feroce" daca," nu ai motor,nu am la ce sa iti dau cheie" insa este ceva ce se pierde pe parcurs,cel putin asta este parerea mea.
Acuma,daca o strabati cu atentie  in fiecare zi,ajungi sa o sufoci,daca nu  ii mai da nici un semn de viata si trece prea mult timp,incepi sa te gandesti" fie ma cauta ,fie isi baga picioarele in mine" ,idee e  ,care decizie va fi?
Stresatul   indragostit  sau inabordabilul ?

Iubirea ca si concept este ceva astazi mult prea uzat,insa in acelasi timp prea rafinat in valoare sentimentala pentru a putea fi descris in aceste "mizere " pagini,raspunsul la intrebarea de mai sus cred ca provine din raspunsul la urmatoarea intrebare: cum te simti cu ea si cum te simti fara ea?

Se merita mai mult sa iti ciulesti ochii si sa nu ai? sau sa ciulesti ochii  ,sa ai parte si dupa ramai cu ei in soare?

Parerea mea este ca sunt anumite persoane pentru care merita sa continui sa ramai cu ei in soare numai sa apuci sa fii macar odata langa cel adorat,altele nu merita nici sa le loveasca calul in fata,ceea ce alegem sa facem cred ca depinde si de educatia fiecaruia,insa ,in cazul meu ,voi finaliza printr-un citat din gura unui prieten foarte apropiat:

"O femeie  adevarata,se uita la un barbat adevarat"

marți, 4 ianuarie 2011

Frumusete si cosmar in acelasi pachet.

Am decis sa revin cu inca cateva mici sincope din creierii mei spurcati.Anume,care e relatia dintre un barbat si o femeie,sau mai degraba daca poate fi prietenie?E o vorba foarte veche care eu unul,o consider sfanta suna cam asa:"Un tip si o tipa nu pot fi niciodata DOAR prieteni,mereu este un interes sau un sentiment in spatele prieteniei."Acuma,eu am multi prieteni(baieti) care considera anumite fete,cei mai buni preteni ai lor,de incredere,bla bla, de treaba ca pot vorbi cu ele.
Adevarul este ceva mai adanc in sinea noastra decat am vrea cateodata sa credem.Hormoni,interesul pentru alta fata,o prietenie falsa,diferite motive,o zic cu durere atat ca om patit cat si ca martor pentru oameni patiti,intre femei si barbat e orice dar nu prietenie,poate dragoste,poate ura poate ca insa unii se intreaba si isi zic,"ma inteleg bine cu el,tin la el dar suntem doar prieteni".Niet ,cateodata cred ca am ajuns sa folosim termenul de prieten cu atata usurinta incat nu realizam ce conotatii si sentimente implica.Eu? eu sunt amic cu 100 dar prieten cu 4-5 si cred ca am chiar multi si ma consider norocos pentru asta.Sa pot sa zic ca am 5 prieteni e ceva,mai ales in lumea asta plina de negura gandurilor negative ce o propulsam in jurul nostru.

Anyway,dearece deviez de la ideea mea,am mai vrut sa ating ceva in topicul meu,anume as dori sa imi fac cunoscut un principiu de viata,desi cred in sinea mea ca odata ce oricine il va citi,ar putea cu usurinta sa si-l insuseasca deoarece este purul adevar,cel putin in ochii mei.
In lumea asta,unde mamele isi scuipa copii,barbati cauta femeia dupa termentul "pizda"si  o folosesc ca simplu scutec pentru lichidele genitale,iar mandrele domnisoare pretuiesc un barbat dupa cat poate sa bea si cat de bine le poate minti ,se numara deci in acest univers 2 tipuri de femei,cel putin pt mine.


1-asta e genu' peste care dam zilnic,la scoala,la un chef,pe strada,"femeia cu care sa vrei sa te culci".
Doamne,nu stiu cum le-ai facut,sculptate din pulpa lui Eva insa sunt frumoase,asa cum le numim cu zambetul pe fata si excitati in pantaloni: "bune" insa majoritatea sunt fade,iar frica unui tip cand da de una prea frumoasa este ca "de ce sa ma cuplez cu ea cand stiu ca au mai fost atatia prin ea inaintea mea"
 pe scurt,cautam marfa care sa mai stie cum e treaba dar nu sa fie uzata ca dacia lu bunicamiu,dumnezeu s-o ierte.
Deci astea sunt cele cu care vrei sa te culci,sa bagi  jucaria si dupa sa ii dai buna ziua,eventual poate sa te mai distrezi odata cu ea.



2 - Eh,aici e aici,durerea cea mare,a doua categorie de femei,si sincer din nefericire sunt mai rare decat organul sexual al lui Terente;"femeile cu care sa vrei sa te si trezesti"

De culcat ar fi 1000 dar langa care sa vrei sa te trezesti dimineata,sa o saruti sa ii oferi un mic dejun si sa petreci inca o zi si inca 200 de nopti,nu gasesti 3.

Femeile langa care sa vrei sa te trezesti nu le alegi,te aleg ele pe tine,nu le descoperi,ci pur si simplu iti ies in cale,acuma,daca esti bou si ii dai cu piciorul,fugi si sufera,fa pe masculul cu altele,poti sa te culci 1000 si sa vreajesti alte 1000 dar cat 1 adevarata nu fac.

Eh,aceasta este parerea mea despre femei,in viata asta si in experienta mea materiala am cunoscut as putea zice numai 2 femei langa care as vrea sa ma trezesc,iar pe una din ele nu mi-o scot din cap nici dupa 5 ani de cand am cunoscut-o prima oara.Asta-i viata ,ce ne croim aia mancam,ce gandim,aia reflectam.

Ca sa inchei aceasta postare despre aceste fiinte sublime in fata carora nu am ce sa fac decat sa dau jos palaria am sa mentionez un citat din gura unui foarte bun  prieten al meu:

O femeie adevarata,se uita la un barbat adevarat.