Spurcatul

Spurcatul

miercuri, 10 noiembrie 2010

eu sap...tu...?

Sunt anumiti oameni printre noi care ,cum sa zic,au o idee ceva mai buna despre ce inseamna viata,desi noi continuam sa traim intr-o inertie ,o tigara,scoala,o tema,o cearta cu parinitii,o societate care sa iti urla in ceafa ce sa faci,sunt anumiti oameni,anumite momente,care definesc adevarul insusi prin ceea ce ele transmit,sunt anumite persoane care atunci cand deschid gura si incep sa vorbeasca transmit o vibratie pozitiva,o stare de bine,o adevarata epopee a constiintei.
Eu,slavita sa imi fie soarta ca sunt asa de norocos ,am un asemenea om,il vad odata la o luna sau tot cam asa,detaliile nu conteaza,cine  este sau cu ce se ocupa.Important este ca atunci cand il vad,ofera o vibratie pozitiva,un "boost" al constiintei,ultima oara cand m-am intanit cu el,m-a lasat pe spate,il intreb foarte natural,"ce mai faceti.,cum mai e treaba?"
Raspunsul lui m-a facut sa stau doua zile sa ma gandesc pana sa scriu randurile astea:omul,cu o seninatate a exprimarii care te face sa te cutremuri imi zice:"sap",eu intreb ,"cum adica?".Imi raspunde "fiecare om sapa dupa comoara lui,eu sap dar inca nu o gasesc",bineinteles ca omul nu se referea la sensul literar al cuvantului,insa,insusi ideea transmisa,te face sa te scarpini in cap de 4 ori si sa zici,"care este comoara mea?"
Adevarul este ca fiecare dintre noi,"sapa" dupa "comoara "sa,unii la scoala ,altii in timpul liber,unii fara sa isi dea seama,insa...... ce este comoara fiecaruia,banii,sanatate,fericire,cunostinte,toate...?
Comoara noastra este mai mult decat o simpla idee materiala,este o stare de spirit,asa cum omul meu sapa,zi si zi,meditand in fiecare secunda care o apuca,incercand sa treca de invelisurile numite "ego",asa si fiecare dintre noi ar trebui sa se uite in interiorul sau,sa isi observe,ingerul ,sau cine stie,poate demonul.....,cu toate ca realizam sau nu,fiecare are in sinea sa un demon,fiecare are o comoara,fiecare este o parte din intreg,nu putem exista ca individualitate fara a exista ca colectivitate,suntem fiecare tot ceea ce suntem cu totii...insa,aceasta este doar o idee pierduta demult in "putul gandirii "noastre.
Concluzia acestui articol este ca ar trebui sa sapam.desi fiecare o face fara sa isi dea seama,unii dau de iubire,altii de invidie,unii de orgoliu,altii doar de dorinte materiale,insa  ceea ce ne defineste este gandirea ,ideile,un fapt este efemer,o idee insa e nemuritoare si pentru a putea exprima mai sublim mesajul meu prin acest post,voi incheia printr-un principiu african de viata:
"eu exist,pentru ca noi existam"
Cati din lumea din zi cu zi pot zice asta,si cati incearca sa descopere comorile din noi?.... prea putinii,insa chiar si asa,fiecare are o poteca in fata ochilor,si o istorie in spatele lor,ce alegem sa devenim,este numai o decizie a gandirii.....o consecinta a dorintei,o comoara a idelior....

vineri, 5 noiembrie 2010

Batranul a murit azi,dar tanarul de prea mult timp

A trecut ceva timp de cand am scris ultima oara.De intamplat s-au intamplat multe,si inca continua sa se desfasoare,mi-am regasit muza ca sa zic asa,ciudat,inainte muza mea erau lucrurile inconjuratoare,acum ea a devenit o femeie...
Hehe,ce sa zic,prea putin ar stii sexul feminin cata inspiratie  reprezinta in mintea unui om doldora de intrebari fara raspunsuri  materiale...
Astazi dupa cum am observat a murit Paunescu,mare om,mare poet ce sa zic,nu prea sunt familiarizat cu opera dumnealui insa cu siguranta putinele poezii care le-am citit mi-au atins sufletul.Ideea nu e insa moartea lui in sine,putea foarte bine sa moara si Papa,putea sa moara si Gigi de peste drum,sau chiar si noua mea muza,ideea e  insa una prea sublima in contextul asta morbid,si anume,proasta perceptie a adevarului.
Omu moare,umanitatea il plange,omul traieste umanitatea il scuipa,graiesti adevarul societatea te repugna,ii soptesti cuvine de amor la ureche,societatea de ridica,prea vulgara,prea infecta lume apucam.
Ceea ce m-a deranjat cand am vazut moartea lui Paunescu nu este altceva decat reactia oamenilor,vizavi de faptul ca nu dadeau pe el nici doua carafe cu vin de Budila cand era in viata,acum ca e mort,toti il considera un erou de mult apus...din nou fascinatia umana in fata mortii dar nu a vietii.Ideea care mi-a pus jar pe degete de scriu acuma ca un scrib frenetic e urmatoarea,si stiu ca are sa sune ca din pusca:"De ce ,trebuie oamenii sa priveasca moartea cu atata durere si ca pe ceva mereu malefic?"

Acuma sa nu ma intelgeti gresit,nu am zis du-te si sari de pe bloc,insa omule,trezestete,nu mai privii lumea prin ochii celor ce ti-o dicteaza,asculta-ti inima ,sentimentul ,intuitia...
Totul in lume este ciclic,de la viata unei frunze,la fericirea unui om,pana si la   tigara ce o bag in gura zilnic,totul  se renaste,niciodata nu moare,princiul dupa care ar trebui toti sa ne ghidam nu este "mergi dupa val",daca societatea zice ca moartea e cel mai rau lucru si nu exista viata dupa aceasta asa e,ci " simte ceea ce crezi".
EU cand am vazut ca a murit acest mare om,m-am bucurat in adancul sufletului,stiind ca este intr-un loc mai bun,stiind ca a evoluat,a transces acest plan material plin de conotatii  dictatoriale,a inteles acum ce reprezinta viata ,mai bine decat atunci cand o traia....Eh dar acestea sunt convingerile unui om cu o anumita privire asupra lumii...una nu tocmai pe gustul multora.


Gandesc si gandesc,imi sar acelasi intrebari in minte,atunci cand merg,pe strada,in vis,chiar si cand ma duc la baie sau imi aprind o tigara,"cand se va trezi umanitatea?,cand va invata ca suntem toti legati?moartea nu este decat pasul catre urmatoarea existenta a vietii,nu totul se rezuma la material..."
Probabil ca atunci cand o sa imi primesc raspunsul la intrebarile astea,lumea o sa chefuiasca la moartea mea in loc sa planga,desi stiu ca subiectul abordat de mine e complet impotriva credintelor multora,pot sa va asigur cu sangele pe masa,"energia nu moare niciodata,doar se transforma",iar ce este omul?daca nu un vas de energie,din nefericire canalizat pe efemeritati.....