Spurcatul

Spurcatul

sâmbătă, 11 mai 2013

A trecut ceva timp....

A trecut ceva timp de cand nu am mai scris,poate prea mult as indrazni sa spun,2 ani,nu stiu ce m-a facut sa incerc sa gasesc acest blog vechi al meu.Cand m-am apucat de el eram la inceputul unei relatii,frumoasa,nici prea lunga nici prea scurta ,plina de prapastii emotionale ,o adevarata telenovela.Cred ca asta m-a inspirat sa scriu si sa imparatesc diferite idei,surprins in sinea mea am ramas cand am constatat ce cuvinte au putut sa fie iscodite din mintea mea,dupa 2 ani cam "mizerabili" sufleteste sunt destul de secat de expresii frumoase si fericire,mai degraba usor melancolic privind ce am fost odata.

Realizez cu o usoara mahnire cum "eu-l"din trecut ar vrea sa vina acuma si sa imi plezneasca una peste fata  pentru multele prea putine  care le-am incercat si nu finalizat cu viata mea.
Am recitit tot si am observat ce fel de om eram pe vremea aceea,de ce am fost capabil,sa scriu,sa simt ,sa impartasesc.Mandru am ramas in melancolia mea de reusita unui pusti indragostit de a arunca cateva idei ,corelente mai mult sau putin , pe pagina.


Acum lucurile s-au schimbat si din schimbarea aceasta a prins nastere o noua idee care m-a starnit acuma sa scriu si sa aduc aminte un lucru care l-am uitat si eu pana de curand....
De cate ori in viata asta nu am pornit pe un drum cu anumite impresii,asteptari,dorinte si vise si cand ajungi la final sau aproape de final si te uiti inapoi si ramai cu stupoarea pe fata observand cum au rezultat ...
Scriu acuma pentru a incerca sa ii indemn pe putinii care se obosesc sa citeasca sa faca un pas in trecut,sa priveasca inapoi la cum eram in fragezii ani de inceput,chiar si in anii de liceu...eram plini de viata ,de dragoste de rasete,viata insa ne-a luat unele si altele le-a inlocuit,unora le place ce au ajuns ,altora nu,insa sunt sigur ca in multe cazuri,daca ne-am fi putut vedea prezentul de acum de pe vremea aceea multa tristete s-ar fi asternut pe fetele noastre.

De multe ori plecam in viata pe anumite drumuri fara sa avem cea mai mica noima cate urmeaza sa se schimbe in sinea noastra pana a ajunge unde ne-am propus la inceput,pierdem prieteni,pierdem dragoste,pierdem bucati din noi incet ,incet,pana cand in final te trezesti intr-o lume pe care nu ti-ai fi putut imagina-o acum cativa ani,drumul ne doboara,drumul ne  intareste,drumul vietii ne face oameni,nu faptul ca avem doua picioare si doua maini....iar daca ne uitam inapoi pe el putem vedea bucati mici din noi ...bucati din ce am fost...bucati din ce am putea fi din nou....,unii oameni dispar si vin altii noi in viata noastra,insa niciunii nu pot fi inlocuiti,mici bucati din fiecare au ramas in noi....

sâmbătă, 30 aprilie 2011

Uniti in spirit,dezbinati in viata

E ciudat cum s-a facut 3:05 dimineata si mie mi-a venit deodata nevoia si pofta de a scrie,de a compune,de a traversa pragul  din mintea mea in ochii altora cu ideile mele...
Azi s-a intamplat ceva ce m-a lasat foarte surprins,intr-o maniera placuta,eram in centru si intamplator observ lumini,muzica si  o scena mare,realizand ca este un concert in desfasurare am zis sa purced agale catre instigatorul de muzica sa observ cine ce si cum vrea...
Am realizat ca cel care provoca atata valva in jurul  meu era nimeni altul decat Damian Draghici,care din cate am inteles este un cantaret de nai foarte bun si chiar bine apreciat in strainatate...in orice caz,esentialul este altul,concertul era  in mod clar unul de muzica populara,deci un gen prea putin "ascultat" daca e sa o iau asa...
In timp ce imi beam cafeaua si ascultam cum muzica incepe sa imi intre in suflet am constatat cu stupoare ca in jurul meu erau foarte multi tineri....lucru care m-a lasat destul de mirat,muzica populara care desi imi place foarte mult nu prea are priza la tineret,contrar la tot ce ma asteptam tineri ascultau,unii dansau ,altii cantau...
Putini oameni stiu valoarea muzicii noastre populare,nu admit ca eu as cunoaste-o insa,in momentul in care asculti o melodie si ea isi gaseste un loc in tine insuti,incep sa o reciti,te face sa te simti mai fericit,mai bine,atunci ea devine cu adevarat "muzica",pana atunci nu este mai mult decat potential acustic ca sa zic asa....
Cand am observat cum tineretul printre care ma numar si eu asculta si chiar era coplesit de maiestria unui gen de mult ridiculizat am simtit in mine o mare liniste,am inteles un lucru vital pe care poate prea multi l-au uitat sau refuza sa il mai creada.....cu toti ne intoarcem inapoi la Sursa,pamantul din care ne tragem ne cheama inapoi iar exista ceva anume legat de traditia si istoria locului in care ne nastem care este mereu ca un magnet pentru sufletele noastre,asa este si populara,este sublimul sentiment ca "apartinem",ca in interiorul fiintei noastre constientizam ca acea melodie ne reprezinta,nu ca popor sau colectivitate,ci pur si simplu ca oameni...

Concluzia e foarte simpla,traditiile vechi ,versurile in cazul acesta din muzica populara,ritmul,sunt impregnata in noi toti,pamantul care ne-a dat roadele pentru a creste si aerul pentru a trai,are nevoie de alinarea sa,niciodata nu trebuie sa uitam de unde plecam fiindca un singur lucru este cert in viata pana acuma:"inceputul este cea mai frumoasa perioada din orice",iar cand observam azi cum oameni se uitau cu sclipiri in ochii la Damian Draghici si ii fredonau melodiile,am simtit in sinea mea parca,o intoarcere la esenta noastra de oameni,o intoarcere a lor mai bine zis,a celor din jurul meu,unii poate prea tarziu,altii sper,la timp....

Deci,tot ce pot spune este ca cine esti?de unde vii?se pot observa din "muzica " pe care o asculti si lucrurile care te misca inauntru...eu?eu sunt un cioban mereu ciufut care continua sa spere,sa spere ca o sa vina o zi buna in care toti vom fi "frati" intre noi si nu "straini",pana atunci insa,sa ne traiesti Draghici si sa continui sa ne unesti,chiar daca o faci doar in spirit;))

vineri, 22 aprilie 2011

Un perpetuum mobile al stagnarii

Ora este 2 fara un sfert dimineata si nu stiu ce am dar nu pot sa dorm..de mult nu am mai patit asa ceva,de regula cum pun capul jos pe perna ma ia un somn instant.Probabil stie subconstientul meu ce eu inca nu am aflat de ma tine treaz la ora asta,tastand cu fervoare pe obositu-mi laptop.

Am realizat ceva de curand,poate nu chiar azi,insa de ceva vreme incoace.....sunt gol pe dinauntru,oricat de multe as incerca sa fac ,sa descopar sa invat,sa simt,sa citesc sa orice...e ceva in mine ce nu pot umple.Nu stiu daca e nevoie de o anumita experienta,informatie,sentiment sau persoana,insa ,ceva lipseste,intrebarea care imi pune dubii in logica si in noaptea asta este,ce anume?am tot ce imi trebuie si tot ce mi-as putea dori anume,insa cu toate astea nu sunt intreg,nu sunt implinit.


Cred ca asta este una din marile dileme ale acestor vremuri,pt multi dintre noi,ne adancim in activitatile zilnice,parca am fugii de noi insine,fie ca muncim pana ne cad creierii,fie ca invatam pana cand in mintile noastre nu mai e loc pentru altceva,fie ca pur si simplu,nu facem altceva decat sa iesim in oras cu oameni pe care ii numim,"prieteni" sau ca ne fumam creierii sau ingropam stomacul cu alcool.....Nu facem nimic care sa ne faca poate cu adevarat fericiti,cand obtinem lucrul sau persoana care ne-o dorim trecem peste si mergem mai departe,fara limite,fara sa realizam ce avem pana nu am pierdut acel lucru....

Ce sa fac?nu stiu....am incercat sa ma ingrop in documentarile mele ezoterice,sa ma cufund in iesiri cotidiene zilnice,insa nici un folos, am incercat sa imi analizez sentimentele insa nu imi provoaca nici macar o mancarime in calcai,daramite sa imi umple un gol in stomac.....Ce lipseste?ce nu este la locul lui?,am observat ca asta este o problema poate chiar mai majora decat as fi dorit sa recunosc pentru o gama foarte vasta de oameni.Trist este ca majoritatea nu realizeaza ,trec prin viata ca o cartita mioapa care nu vede inainte insa nu se opreste din sapat.

Unde esti?de ce sunt asa?intrebari care imi suna in minte non stop,chiar si atunci cand mintea-mi tace,raspunsuri care astept sa le primesc,cum poate ceva atat de "plin " sa fie atat de "gol"?,o viata activa sa fie asa pasiva,iar de ce toate trebuie sa intre in sfera plictiselii.....?

joi, 24 martie 2011

O nastere = O moarte

Bun,sa intram in branza,ultimele 2 zile m-au prins cu multa febra,durere in gat si frisoane,deci in lipsa de altceva am lasat ca singurul lucru care mai functioneaza corect sa  lucreze,anume superba-mi minte.

Acum cateva zile a murit o  persoana care a absolvit liceul meu,cine este sau care e motivul decesului este irelevant,fiecare are un timp pentru trait si o cruce de dus in spate,la unii  mai grea ,la altii mai usoara......
Majoritatea oamenilor nu inteleg ce inseamna moartea,intr-un fel este perfect normal,2000 de ani de indoctrinare  si-au facut bine treaba,astazi omul fuge de moarte ca de dracu si ar face orice ca sa isi prelungeasca viata,ceea ce nu este de condamnat ,insa nici de iertat.

Care este adevarul despre moarte?ce este dincolo?intrebari care cred ca si le-au pus fiecare de pe planeta asta ,adevarul este simplu,dupa cum am mai precizat si in posturi anterioare,suntem fiinte atemporale,constiinte materializate,pentru a putea trai pe aceasta lume bazata pe carbon si  materialism avem nevoie de corpurile pe care le avem in posesie.Moartea insa este doar o trecere,o parte esentiala din evolutia individuala a fiecaruia,dupa cum toate principiile religioase si filozofice de pe planeta afirma,"energia nu moare niciodata,doar se transforma".
Imi amintesc ca am purtat ieri o discutie cu cineva pe tema mortii acestei  persoane iar interlocutorul meu  a afirmat."ma sperii,ar trebui sa ai si sentimente omenesti".Ideea de baza este ca moartea trebuie celebrata asemenea nasterii,sunt doua efecte profunde pentru evolutia noastra,corpul ne moare insa constiinta merge mai departe,lumea traita acuma face inca parte din inceputul "existentei" noastre,eu nu sugerez sa mergem si sa ne impuscam in cap,fiindca sinuciderea nu este o scuza,insa trebuie inteles urmatorul lucru:

Trebuie sa intelegem ca cei ce au plecat dintre noi sunt intr-un loc mult mai bun,as dori sa pot spune mai multe insa nu pot,e normal sa simtim suferinta in suflet,deoarece ne-ar placea sa mai fie prin preajam,insa  trebuie sa fim fericiti pentru ei,si-au terminat treaba aici,nimeni nu sta mai mult sau mai putin decat trebuie,chit ca moare la 2 luni sau la 90 de ani.

Deci,trebuie sa traim cu iubire in suflet si iertare in inima ,deoarece ceea ce facem in viata asta,are ecouri in toata existenta noastra....Iar cei ce au murit ,ne privesc cateodata cu mila cand vad cat de orbi suntem si cum mergem ca oile dupa "pastorii"  Terrei.

marți, 15 martie 2011

Multumesc ....tuturor celor ce ma inconjoara

Timpul trece,oamenii se schimba deodata cu el sau pur si simplu stagneaza......
Sunt insa anumite clipe care raman atemporale,si anumite persoane care provoaca schimbari in noi insine,nu realizam intotdeauna efectul lor,nu intelegem mereu de ce viata poate fi asa rea,iar in momentele in care e placuta ,uitam sa mai multumim...
Suntem fiinte atemporale cu toti,constiente materializate cu un scop si un motiv,iar cateodata,cand totul pare  prea sever,prea dur,cand suntem tristi si lipsiti de scop ,de  taria de a face ce trebuie,atunci trebuie sa ne amintim sa spunem....multumesc.Multumesc  lumii ca imi ofera ce trebuie,multumesc prietenilor ca tin la mine si ma pot baza pe ei,multumesc  parintilor ,multumesc  porumbelului care zboara si omului ce imi face rau,multumesc tie si multumesc mie....recunostinta din nefericire insa,este de mult uitata.Ideea nu e sa multumesti doar cand esti fericit,ideea e sa multumesti cand primesti orice,durere,iubire,speranta,fericire sau nenorocire,multumes-te universului,tie si la tot ce e in jur,caci scopul este mai presus de noi.

Acest post este pentru a multumi,gandurile mele zboara catre o anumita persoana care,cu toate ca sunt  patat de pacatele trecutului meu si unele si din prezent,a ales sa vada in mine insumi mai mult decat  simpla-mi aparenta.Dupa o lunga perioada in care am trecut prin destule  "conflicte" atat spirituale cat si materiale,linistea a ajuns sa ma inconjoare,o liniste  impinsa de la spate de dragoste si tintita catre tot ceea ce ma inconjoara...
Am ales sa iubesc un om care poate pana acuma nu a avut parte de o manifestare a iubirii asa profunda  ,nestiind ce inseamna ca altuia sa ii pese de tine inaintea lui,am ales in viata astea multe iar nu toate au fost mereu asa cum am visat sau dorit,insa daca toate m-au adus in punctul asta,tot ce pot spune este ...MULTUMESC....

Multumesc  pentru ca te cunosc,multumesc pentru ca te iubesc,multumesc pentru ca existi,iar poate ,poate daca voi avea noroc,voi putea multumi ca exist si eu cu tine........... cat despre restul lucrurilor,tot ce pot zice este ca nu tot ce este rau provoaca nenorocire si nu tot ce este bine provoaca fericire,sunt unele dureri mai bune decat placerea si insa numai multumirea le poate contura aura iubirii.

miercuri, 16 februarie 2011

Nu vreau sa imi umplu viata de momente,ci momentele de viata.

Azi am avut parte de cateva experiente destul de interesante,asta avand in vedere faptul ca nu am facut nimic din ce "trebuia" sa fac,asta este......
Foarte interesant momentul in care esti "pus pe fapte mari",pregatit sa faci ceva important,indiferent daca e vorba de un domeniu sau o persoana  si te trezesti ca ai parte de concurenta.Ceva de genul acesta am patit eu azi,normal ca nu intru in amanunte deoarece poate anumite persoane implicate ar citi acest post si pt ca nu doresc sa fac un jurnal,doar o colectie de idei si impresii.....
Cand simti ca vrei ceva dar nu iti dai seama ce,in cazul meu ,o femeie,mai degraba spus domnisoara,simti ca o vrei dar in acelasi timp  nu ,realizez ca am lucruri mai presus decat ea dar cu toate asta nu e nici da,nici nu......crima moment,crima sentiment si cel mai urat......crima  alegere.........
Ce?Cum ?,nu stiu cati au mai trecut prin aceasi senzatie,sa stai la masa fata in fata cu un om sau cu cineva de care iti place sau la care tii,indiferent de cauzalitatea care v-a adus acolo si sa realizezi ca "nu o mai vreau".E ceva sublim,nu poate transcede cuvintele,problema se pune cand mai trec doua ore si te reintorci  cu o perspectiva ceva mai obiectiva asupra evenimentelor precedente si realizezi ca nu gasesti nimic care sa iti placa ,dar ceva mereu e....
Nu e cea mai frumoasa,nici cea mai desteapta,nu e cea mai draguta,insa   are acel "ceva" ,ceva care nu il deslusesti,nu il poti justifica,nu il poti explica.....
Romanticii,aia sunt oameni curajosi in ochii mei,sa poti sa iti iei viata in dinti si curajul in maini si sa faci ce trebuie,sa zici ce trebuie,sa simti ce trebuie,mai sunt si  cei carora li se cam lasa rece de persoana din fata,"vreau o noapte",mai este omul normal care stie ce ii trebuie:gagica,orasul,prietenii si sexul.Eh,la coada acestui clasament sunt oamenii ca mine,nu vreau nici o noapte,nici o luna,nu un moment dar nici o eternitate,nu vreau doar sa  ma culc cu ea,dar nici sa o iubesc,pe scurt:"Da-mi Doamne una in cap"

Revenind la ideea concurentei,astazi am avut parte de o discutie datorita acestei domnisoara cu un individ care se prezinta a fi concurenta,acum nici ca in "Romeo si Julieta" sa ma bat cu el pt onoarea domnitei dar nici sa stau cu mainile in san .....Pt mine,fata este doar una din multe care au fost si care vor mai fi,pentru "concurentul" meu ca sa il numesc asa,ea este "prima dragoste",(as putea sa umplu 10 pagini numai ca sa exprim ce ar trebui sa insemne prima dragoste,cel putin in ochii mei),insa am ales sa ii  scuip un simplu "bine",gandind in mintea mea searbada si poate prea  generoasa:"lasa,sa fiu om cu el,stiu ce inseamna sa nu dormi din cauza uneia,sa cedez eu",este irelevant deznodamantul,este irelevant  ceea ce simt eu sau el sau ea.....Scopul,ideea,este alta,in esenta acestui fapt,suntem concurenti in orice,avem de ales,trecem peste cadavre sau lasam pe altii sa mearga pe ele si acuma dilema care mi-a trezit curiozitatea,"ce fel de om aleg sa fiu?unul care merge pt sine tot drumul,sau cel care trage pe dreapta si lasa pe cel din spate sa treaca?"


Toata viata mea,am cedat,cel putin daca nu toata viata,ultimii ani clar au fost asa,am lasat de la mine la micile banalitati,la marile probleme,cand un prieten avea nevoie de ceva si stiam ca e mai important pt el decat pt mine,si cel mai recent exemplu:la un eveniment recent,aveam ocazia sa "fac o miscare" pe fata dupa care mi-au zvacnit calcaiele,insa,fratele meu a avut nevoie de mine si am ales sa o las in mainile orisicui ca sa pot sa fiu alaturi de fratele meu intr-un moment de cumpana.....,nu mi-a placut deoarece am observat ca era "intretinuta" ,insa prioritatile determina ce devenim.

Daca sunt doua tipuri de femei:-cea cu care vrei sa te culci si cea cu care vrei sa te trezesti
                doua tipuri de dureri:-cele care te intaresc,si cele care trebuie sa iti aminteasca
Atunci clar sunt si doua tipuri de barbati:-Leii si mieii-cei ce fac ce trebuie ca sa fie "regele junglei" si cel ce se  
                                                               sacrifica pt binele altuia.......




Eu inca nu stiu ce devin,insa  ....cu siguranta sunt momente in care sunt satul sa inghit dar nu am nici inima sa musc,in esenta cred ca ma izbesc de dilema vietii,merg pe cararea mea sau o bat pe a altora? am sa las timpul sa ma sfatuiasca daca am decis corect ...... desi trebuie sa recunosc ca  nu  vreau sa imi umplu viata de momente,ci vreau sa imi umplu momentele de viata,iar asta o fac stiind ca i-am facut pe cei la care tin fericiti.....



duminică, 13 februarie 2011

Ne observam numai cand suferim

Am avut un weekend destul de dur din multe pct de vedere.Tocmai incepusem acest post discutand despre weekend-ul ce a trecut si multele evenimente care mi-au dat de gandit cand deodata am spus,"nu" si am  atins frumos cu buricul "degetelor mele de pianist" tasta backspace contempland cum  tot ceea ce creasem se stergea cu buretele.
In acel moment m-a nimerit,ce interesant ar fi daca si in viata am putea face la fel,ne intoarcem la ce am zis sau ce am facut si am incepe sa stergem frumos "cu buretele" tot,sunt sigur ca  multe lume ar dori asta,eu unu  trebuie sa recunosc ca am cateva momente pe care nu as vrea sa le mai retraiesc nici pentru tot aurul din lume.Insa ,aceste momente,aceste experiente m-au facut omul de azi.Atat cu bune cat si cu rele,durerea m-a calit ,dragostea m-a facut sa vad lucrurile altfel ,iar experientele frumoase alaturi de anumitii oameni dar mai ales cele urate,m-au facut sa ii pretuiesc mai mult.Este interesant cum suferinta apropie oameni iar fericirea ne desparte,cred ca fericirea nu poate fi creata decat pe suferinta altora,atunci cand echipa ta castiga si esti in extaz,ceilalti urla disperare,cand fata la care tii  iese cu tine  si te iubeste,altul urla acasa,cand tu iesi invingator,mereu trebuie sa existe un pierzator.
Este pacat ca nu poate fi fericire fara suferinta,sau bezna fara intuneric,opusele astea,ma fac cateodata sa vreau sa traiesc la echilibrul dintre ele numai ca sunt sigur ca nici asta nu m-ar satisface.Da,daca am putea da cu buretele peste anumite gesturi,anumite vorbe,unele ne-au costat bani,altele fericire,unele ne-au apropiat si majoritatea ,majoritatea lucrurilor care raman intiparite ne-au adus durere.
Amintirile unui om sunt ca si viata unui jucator de poker,nici unul nu isi aminteste cand a castigat ,dar nu poate uita cand a pierdut,deci suferinta ne imbina  ca un clei,cand suntem vii,suntem scuipati,ridicularizati si luati la misto,insa atunci cand murim,toata lumea isi aduce aminte numai de lucrurile bune despre  noi.
Asta este viata cred,un amalgam de trairi "nesterse" cu un scop si "nefericite"  din necesitate,cum invatam sa administram experientele noastre cred ca ne face sa fim  mai fericiti sau nu,cum invatam sa le privim si cum le retraim  cand ni le amintim.

Eh,marcat fiind acuma de suferinta unui bun prieten de al meu,m-a cam luat valul insa nu pot nega ca momentele de suferinta mi-au facut prietenii,ele i-au separat de restul lumii,in timp ce momentele fericite sunt ca un val deasupra ochilor,o euforie in fata adevarului,nu mai stii cine este care,deci ce pot sa spun,sa traiasca suferinta,deoarece fara ea, nu am stii cine suntem cu adevarat.